Franța și Germania au propus, miercuri, un summit comun al liderilor Uniunii Europene cu președintele rus, Vladimir Putin, într-o încercare de a îmbunătăți relațiile glaciale ale blocului european cu Rusia, relatează Reuters. În condițiile în care acesta se va materializa, o astfel de întâlnire ar fi prima din 2014, de când Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea.
„Avem nevoie de o discuție despre cum putem ieși din această spirală negativă, dar trebuie să o facem uniți”, a declarat un înalt diplomat european, adăugând, însă, că țări precum statele baltice, mai precaute în ce privește Rusia, ar putea să nu accepte un astfel de summit.
Nu este nici clar dacă acest posibil summit îi va include pe toți cei 27 de lideri europeni sau doar pe șefa executivului european, Ursula von der Leyen și pe președintele Consiliului European, Charles Michel. Summit-urile UE-Rusia au fost suspendate după agresiunea rusească în Ucraina și anexarea Crimeei în 2014.
Liderii europeni urmează să discute o nouă strategie pentru gestionarea relațiilor cu Rusia la un summit la Bruxelles, joi.
„Germania și Franța au făcut propuneri pentru summitul-dezbetere de joi. Merkel a menționat, anterior, că nu doar SUA ar trebui să discute cu Rusia și China la nivel înalt. Rusia este un vecin. Un astfel de format a mai existat înainte în 2007, în Finlanda”, a declarat o sursă familiarizată cu discuțiile pentru Reuters.
În ciuda acuzațiilor vestului conform cărora Rusia este responsabilă de atacuri cibernetice și acțiuni de dezinformare, pe care Kremlinul le neagă, Rusia este al cincilea cel mai mare partener comercial al UE, iar blocul european este cel mai mare investitor străin în Rusia.
Propunerea vine după ce președintele american, Joe Biden, a avut prima sa întrevedere, în calitate de președinte, cu Vladimir Putin, la Geneva, săptămâna trecută.